APARŢÍNE, aparţín, vb. III. Intranz. A ţine, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva. ♦ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizaţie etc. – Din fr. appartenir (dupa ţine).

APARŢÍNE vb. a depinde, a ţine. (Trustul ~ de minister.)

aparţíne vb., ind. ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aparţín, 1 pl. aparţínem; conj. prez. 3 sg. şi pl. aparţínă; ger. aparţinând; part. aparţinút

A APARŢÍNE aparţín intranz. 1) A fi al cuiva în virtutea unui drept. 2) A face parte dintr-un întreg. Aparţine unei familii de intelectuali. 3) A constitui drept apanaj; a fi propriu. /<fr. appartenir

APARŢÍNE vb. III. intr. A ţine de cineva sau ceva; a fi în posesiunea, în proprietatea cuiva. ♦ A ţine de, a face parte (dintr-o familie, dintr-o organizaţie etc.). [P.i. aparţin. / < fr. appartenir, după ţine].