APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A face să-şi schimbe sau a-şi schimba poziţia (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig., A simţi atracţie, vocaţie pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greaţă. – Din lat. applicare.

A apleca ≠ a dezdoi, a (se) îndrepta

A se apleca ≠ a se dezdoi

APLECÁ vb. v. alăpta.

APLECÁ vb. I. 1. a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. şi pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 2. v. povârni. 3. v. strâmba. II. (Mold., Bucov., Transilv. şi Ban.) a i se ciumurlui. (A mâncat ceva şi i s-a ~.)

aplecá vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. apléc, 3 sg. şi pl. apleácă

A SE APLECÁ mă apléc intranz. 1) A se înclina spre pământ. 2) fig. A se pune în dependenţă totală faţă de cineva; a se supune. 3): A i ~ a-i veni greaţă (din cauza mâncării). /<lat. applicare

A APLECÁ apléc tranz. 1) A face să se aplece. 2) pop. (nou-născuţi) A face să sugă lapte din mamelă; a hrăni cu piept; a alăpta. [Sil. a-ple-] /<lat. applicare

aplecá (-c, -át), vb. – 1. A înclina, a îndoi. – 2. A alăpta. – 3. A înclina, a tinde. – 4. A face greaţă. – Mr. aplec, áplic „alăptez“, megl. (plec). Lat. applĭcāre (Puşcariu 97; REW 548; Pascu, I, 35; Densusianu, GS, II, 18); cf. cat. aplegar, sp. allegar, port. achegar. Sensul 2 este o reducere a lui a apleca la sîn; sensul 4 pare mai greu de explicat. Cf. pleca. Der. aplecăciune, (înv.; înclinaţie, tendinţă); aplecător, adj. (care înclină); aplecător, s.m. (crescător); aplecătoare, s.f. (oaie care a lepădat); aplecătură, s.f. (înclinaţie; pui de animal; greaţă); aplecuş, s.m. (miel de lapte); aplecuş, s.n. (coastă, povîrniş); aplecuşat, adj. (îndoit).