APOCÓPĂ, apocope, s.f. (Fenomen fonetic care constă în) dispariţia unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârşitul unui cuvânt. – Din fr. apocope, lat. apocopa.

apocopá vb., ind. prez. 3 sg. apocopeáză

apocópă s. f., g.-d. art. apocópei; pl. apocópe

APOCÓP//Ă ~e f. Cădere a unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârşitul unui cuvânt. /<fr. apocope, lat. apocopa

APOCOPÁ vb. I. tr. A produce o apocopă. [<apocopă].

APOCÓPĂ s.f. 1. Cădere a unui sunet, a unei silabe sau a unui grup de silabe de la sfârşitul unui cuvânt. 2. Fractură în care o parte a osului este pierdută. [< fr. apocope, cf. lat. apocopa, gr. apokope < apo – afară, koptein – a tăia].