ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. [Var.: (înv.) arenduí vb. IV] – Din arendă.

ARÉNDĂ, arenzi, s.f. 1. Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri, în schimbul unei plăţi; folosire, exploatare a unui bun astfel cedat. 2. Sumă plătită de arendaş proprietarului pentru arendarea unui bun. – Din rus., pol. arenda.

ARÉNDĂ s. (ieşit din uz) posesiune, (înv. şi reg.) năimeală, orândă, simbrie. (A luat moşia în ~.)

ARENDÁ vb. (înv. şi pop.) a năimi, (înv., în Mold.) a împosesui. (~ un teren agricol.)

arendá vb., ind. prez. 1 sg. arendéz, 3 sg. şi pl. arendeáză

aréndă s. f., g.-d. art. arénzii/aréndei; pl. arénzi/arénde

AREN//DĂ ~zi f. 1) Exploatare a unui bun material (imobil, teren etc.) pe un timp determinat în schimbul unei plăţi. 2) Suma plătită de arendaş proprietarului pentru folosirea acestui bun. A plăti ~da. [G.-D. arenzii; Pl. şi arende] /<pol., rus. arenda

A AREND//Á ~éz tranz. (bunuri materiale) 1) A da în arendă. 2) A lua în arendă. /Din arendă

aréndă (-de), s.f. – Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri. – Var. (Trans.) arîndă, (Olt.) arindă, (Mold., Trans.) orîndă. Lat. med. arenda, intrat tîrziu, probabil în sec. XVIII, şi pe mai multe căi în acelaşi timp; (cf. mag. árenda, bg., sb., pol., rus. arenda, rut. arenda, oranda). Cf. Cihac, II, 3; Hasdeu 1540; Berneker 30, care pornesc de la etimoane sl.; Sanzewitsch 197, care se bazează pe rusă; Gáldi, Dict., 83, care pleacă de la mag. Densusianu, Hlr., 148 şi Puşcariu 121 considerau că arîndă derivă direct din lat. *arrendare (sard. arrendare, sp. arrendar), ipoteză puţin probabilă; -î- pare mai curînd, ca în orîndă, prin analogie cu cel din rînd şi (o)rîndui. Var. moldovenească orîndă, care reproduce fonetismul rut. (cf. Miklosich, Fremdw., 75), a ajuns să însemne „cîrciumă“, deoarece în trecut cîrciumile şi hanurile din localităţi erau date în arendă de către marii proprietari şi producători. Der. arenda, vb. (a da sau a lua în arendă); arendaş, s.m. (persoană care ia în arendă, fermier); arendăşesc, adj. (propriu unui arendaş); arendăşi, vb. (a arenda); arendăşie, s.f. (arendare; ocupaţie de arendaş); arendăşiţă, s.f. (nevastă de arendaş); arendăşoaică, s.f. (nevastă de arendaş); arendator, s.m. (arendaş); orîndar, s.m. (cîrciumar); orîndărie, s.f. (arendare).