ARMÚRĂ, armuri, s.f. 1. Echipament metalic pentru protecţia individuală a unui războinic din antichitate şi din evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o ţesătură. 3. Înveliş protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alteraţie aşezate la începutul unui portativ, care indică tonalitatea lucrării muzicale respective; armătură. – Din fr. armure.

ARMÚRĂ s. 1. (MUZ.) armătură, (înv.) signatură. (~ unei simfonii.) 2. (TEXT.) legătură. (~ de tricot.)

armúră s. f., g.-d. art. armúrii; pl. armúri

ARMÚR//Ă ~i f. 1) Îmbrăcăminte metalică de protecţie folosită de războinici în trecut. 2) Împletire a firelor de urzeală cu cele de bătătură. 3) Înveliş protector la cablurile electrice. 4) muz. Totalitate a semnelor de alteraţie puse la începutul unui portativ care indică tonalitatea lucrării muzicale; armatură. [G.-D. armurii] /<fr. armure

ARMÚRĂ s.f. 1. Ansamblul armelor defensive care protejau corpul unui războinic medieval. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură ale unei ţesături. 3. Înveliş protector de cablu electric. 4. Armatură. [< fr. armure].