ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care ascultă (3); supus, docil. 2. S.m. şi f. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferinţă etc. – Asculta + suf. -ător.

Ascultător ≠ neascultător, obraznic

ASCULTĂTÓR adj., s. 1. adj. bun, cuminte, docil, plecat, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.) 2. s. auditor, (înv.) auzitor. (Erau în sală numeroşi ~.) 3. s. pl. v. asistenţă.

ascultătór adj. m., s. m., pl. ascultătóri; f. sg. şi pl. ascultătoáre

ASCULTĂTÓR² ~i m. Persoană care ascultă (un concert, o conferinţă, un curs etc.); auditor. /a asculta + suf. ~ător

ASCULTĂT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) Care ascultă; docil. Copil ~. /a asculta + suf. ~ător