AUTO¹- Element de compunere însemnând „de la sine“, „prin mijloace proprii“ şi care serveşte la formarea unor substantive, adjective şi verbe. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-.

AUTO² 1. S.n. (Fam.) Automobil. 2. Element de compunere însemnând „automobil“, „automat“ şi care serveşte la formarea unor substantive. 3. Adj. invar. Care se efectuează cu ajutorul unui automobil, care priveşte automobilele. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto.

ÁUTO s. v. automobil, maşină.

áuto s. n., adj. invar. (sil. a-u-)

ÁUTO adj. invar. Care ţine de automobil; propriu automobilului. [Sil. a-u-] /<fr. auto

ÁUTO³ s.n. (Fam.) Automobil. // adj. invar. (Despre transporturi, tracţiune etc.) Făcut cu un autovehicul. ♦ De automobil. [Pron. a-u-. / cf. fr., it., germ. auto].

ÁUTO s.n. (Lit.) Dramă sacră într-un act, întâlnită în Spania şi Portugalia în sec. XV. [Pron. a-u-. / < sp., port. auto, cf. lat. auctum – acţiune dramatică].

AUTO¹- Element prim de compunere savantă pentru cuvinte care arată că noţiunea se referă la subiect sau că acţiunea exprimată se îndeplineşte de la sine. [Pron. a-u-. / < fr., it. auto-, cf. gr. autos – însuşi].

AUTO²- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „automat“ sau „automobil“. [Pron. a-u-. / < fr. automobile].

auto- Prefix care intră în compunerea a numeroşi termeni moderni, ca sp. auto-, pentru a adăuga unui cuvînt semnificaţia „prin sine“. Gr. αύτός „el însuşi“ direct începînd cu sec. XVII (cu forma înv. avto-) şi apoi prin intermediul fr. Cităm în continuare cuvintele care circulă numai în compunere cu auto-: autobuz, s.n.; autocefal, adj.; autocefalie, s.f.; autoclavă, s.f.; autocrat, adj.; autocratic, adj.; autocraţie, s.f.; autogen, adj.; autohton, adj.; automat, s.n.; automatic, adj.; automatism, s.n.; autonom, adj.; autonomie, s.f.; autonomist, s.m.; autopsie, s.f.; autotipie, s.f.