AUTONOMÍE s.f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, a unei naţionalităţi sau al unui minorităţi naţionale etc.) de a se administra singur, în cadrul unui stat condus de o putere centrală. ♦ Situaţie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în acţiunile sale. 2. Distanţa maximă până la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul, fără a avea nevoie să se aprovizioneze cu combustibil. [Pr: a-u-] – Din fr. autonomie, lat. autonomia.

Autonomie ≠ dependenţă

AUTONOMÍE s. libertate, (rar) autonomism, (înv. şi pop.) slobozenie, (înv. şi reg.) slobozie, (înv.) volnicie. (~ administrativă a unui teritoriu în cadrul statului.)

autonomíe s. f. (sil. a-u-), art. autonomía, g.-d. art. autonomíei; pl. autonomíi

AUTONOMÍ//E ~i f. 1) Drept de autoguvernare (al unei regiuni, naţiuni, minorităţi naţionale etc.) în cadrul unui stat condus de o putere centrală. 2) Drept al unei persoane de a dispune liber propria voinţă; libertate. [G.-D. autonomiei] /<fr. autonomie, lat. autonomia

AUTONOMÍE s.f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei naţionalităţi conlocuitoare etc.) de a se administra singur în cadrul unui stat condus de o putere centrală; situaţie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în acţiunile sale. 2. Distanţa maximă pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (navă, avion etc.) fără alimentare. ♢ Autonomie financiară = situaţia unui serviciu cu gestiune financiară independentă de aceea a organului care l-a creat şi care îl controlează. Autonomia artei = diferenţierea artei şi a valorilor ei de celelalte forme ale conştiinţei sociale şi de valorile corespunzătoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – însuşi, nomos – lege].