AUTORIZÁŢIE, autorizaţii, s.f. Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva. ♦ (Concr.) Document oficial prin care se dovedeşte un drept sau o împuternicire a cuiva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorisation.

AUTORIZÁŢIE s. 1. permis, (rar) licenţă, (înv. şi reg.) slobozenie, (înv.) pitac. (~ pentru practicarea unei meserii.) 2. împuternicire, (înv.) ispravă. (I-a dat ~ să-l reprezinte.) 3. îngăduinţă, permisiune, voie. (~ de a face ceva.)

autorizáţie s. f. (sil. a-u-, -ţi-e), art. autorizáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. autorizáţiei; pl. autorizáţii, art. autorizáţiile (sil. -ţi-i-)

AUTORIZÁŢI//E ~i f. 1) Permisiune dată de un organ al administraţiei de stat pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârşirea unui act; împuternicire. 2) Document prin care cineva este împuternicit că realizeze acest drept. [G.-D. autorizaţiei] /<fr. autorisation, it. autorizzazione

AUTORIZÁŢIE s.f. Permisiune (dată de o autoritate); împuternicire. ♦ (Concr.) Document care dovedeşte o împuternicire, un drept al cuiva. [Pron. a-u-, gen. -iei, var. autorizaţiune s.f. / cf. fr. autorisation, it. autorizzazione].