BĂLTOÁCĂ, băltoace, s.f. Baltă mică, murdară şi mocirloasă; bălăştioagă, băltac; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor; bulhac. ♦ Cantitate mare de lichid vărsat pe jos; baltă. [Var.: băltoágă s.f.] – Baltă + suf. -oacă.

BĂLTOÁCĂ s. 1. v. mlaştină. 2. (prin Ban.) bară. (O ~ drept în mijlocul drumului.) 3. v. apăraie.

băltoácă s. f., g.-d. art. băltoácei; pl. băltoáce

BĂLTOÁ//CĂ ~ce f. 1) Baltă mică, cu apă stătută şi mocirloasă. 2) Adunătură de apă (de ploaie) murdară, formată prin gropile de pe drumurile nepavate. 3) Cantitate mare de lichid, vărsată pe jos. [G.-D. băltoacei] /baltă + suf. ~oacă