BĂNUITÓR, -OÁRE, bănuitori, -oare, adj. Care bănuieşte; care este înclinat (în mod exagerat) spre bănuială. ♦ Gelos. [Pr.: -nu-i-] – Bănui + suf. -tor.

Bănuitor ≠ credul, naiv

BĂNUITÓR adj., adv. 1. adj. neîncrezător, suspicios, temător, (livr.) circumspect, incredul, (rar) bănuicios, bănuielnic, (înv. şi reg.) prepuielnic, prepuitor, (reg.) năzarnic, (înv.) necredincios, presupuitor. (E un om tare ~.) 2. adj., adv. iscoditor, pieziş. (Privire ~oare; priveşte ~.)

BĂNUITÓR adj. v. gelos.

bănuitór adj. m., pl. bănuitóri; f. sg. şi pl. bănuitoáre

BĂNUIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre persoane) Care manifestă bănuieli; plin de bănuieli; suspicios. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădeşte bănuială. Privire ~oare. /a bănui + suf. ~tor