BAGEÁC, bageacuri, s.n. v. bageacă.

bageác s. n./bageácă s. f., pl. bageácuri/bagéci

bageác (-curi), s.n. – Lucarnă, fumar. – Var. bagea(că), bageag(ă). Mr. băgé,, megl. báğă. Tc. baca(k) (Şeineanu, II, 35; Lokotsch 167; Ronzevalle 43; Graur, GS, VI, 330); cf. ngr. μπαδζάϰ, alb. bağë, bg. badza. Puşcariu, Dacor., VIII, 107, pare a considera bagea drept formă primitivă, şi bageacă drept rezultat al contaminării cu ogeac.