BÉZNĂ, bezne, s.f. (Adesea fig.) Întuneric mare, de nepătruns. – Din sl. bezdŭna.

Beznă ≠ lumină

BÉZNĂ s. v. abis, adânc, prăpastie.

BÉZNĂ s. întunecare, întunecime, întuneric, negură, obscuritate, (livr.) tenebre (pl.), (rar) negureală, (Transilv.) şutic, (înv.) întunec, întunericime, (ţig.) negru, noapte. (Era o ~ de nepătruns.)

béznă s. f., g.-d. art. béznei; pl. bézne

BÉZN//Ă ~e f. 1) Întuneric de nepătruns. A plecat în ~a nopţii. 2) fig. Adâncime fără capăt; abis; prăpastie. [G.-D. beznei] /<sl. bezduna

béznă (-ne), s.f. – 1. (Înv.) Abis. – 2. Întuneric, negură. Var. beznie. Sl. bezdŭna, bezdŭnŭ „abis“ (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Şeineanu, Semasiol., 221; Philippide, Principii, 47). După Capidan, Raporturile, 228, din rom provine bg. bezna (alături de bezdna).