BICIUÍ, biciuiesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) lovi cu biciul. ♦ Tranz. A lovi cu ceva (subţire ca biciul), producând usturime; a flagela; a cravaşa. 2. Tranz. Fig. A critica, a satiriza fără cruţare. [Prez. ind. şi bíciui. – Var.: (reg.) zbiciuí vb. IV] – Bici + suf. -ui.

BICIUÍ vb. v. ridiculiza, satiriza.

BICIUÍ vb. 1. a şfichiui, (reg.) a sfârcâi, a zbiciui, a zbiciula, (înv.) a smicura. (~ caii.) 2. v. flagela.

biciuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. biciuiésc, imperf. 3 sg. biciuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. biciuiáscă

A SE BICIU//Í mă ~iésc intranz. A face (concomitent) schimb de lovituri cu biciul (unul cu altul). /Din bici

A BICIU//Í ~iésc tranz. 1) A lovi cu biciul. 2) A da lovituri ca de bici, producând usturime. 3) fig. A supune unei critici aspre; a flagela. /Din bici