BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care are bunăvoinţă; amiabil. ♦ P.ext. Amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor.

Binevoitor ≠ răuvoitor, maliţios

BINEVOITÓR adj., adv. 1. adj. afectuos, amabil, cordial, prietenesc, prietenos, (livr.) afabil, (fig.) cald, călduros. (O primire ~oare.) 2. adv. cordial, prieteneşte, prietenos. (I-a vorbit ~.) 3. adj. v. serviabil. 4. adj. compătimitor, îngăduitor, înţelegător, mărinimos, milos, milostiv, (înv.) milosârd, priincios, priitor. (A fost ~ cu nevoile lor.)

binevoitór adj., s. m. → voitor

BINEVOIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte bunăvoinţă (faţă de cineva sau de ceva); predispus să înţeleagă situaţia grea în care se află cineva; înţelegător; amabil. Atitudine ~oare. [Sil. -vo-i-] /a binevoi + suf. ~tor