BRẤNCĂ¹ s.f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare şi apariţia unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea) ♢ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina şi frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteţ; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădişor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă şi răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). – Et. nec.

BRẤNCĂ², brânci, s.f. 1. (Reg., În limba literară numai în loc. şi expr.) mână ♢ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini şi pe picioare, de-a buşilea, târându-se. ♢ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini şi pe picioare, de-a buşilea. A cădea în (sau pe brânci) = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ♢ Expr. A-i da inima brânci = a simţi un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. şi: (2, n.) brânciuri – Var.: brânci s.m.] – Lat. branca.

BRÂNCĂ s. v. braţ, buberic, erizipel, labă, mănuşă, membru superior, mână, rujet.

BRÂNCĂ s. (BOT.) 1. (Salicornia herbacea) (rar) salicornie, (reg.) brâncariţă, buberic, căpriţă, guşterariţă, guşteriţă, sărigea, soloneţ, cornul-salcei, iarba-porcului, iarbă grasă, iarbă-sărată, mătură-roşie, sărătură-roşie. 2. brânca-ursului v. crucea-pământului. 3. v. zămoşiţă.

brâncă (boală, plantă, mână) s. f., g.-d. art. brâncii; (plante, mâini) pl. brânci

BRÂN//CĂ² ~ci f. pop. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. ♢ Pe (sau în) ~ci târându-se pe mâini şi pe picioare. A cădea în (sau pe) ~ci a) a cădea sprijinindu-se cu mâinile pe pământ; b) a nu mai putea (de oboseală); a fi mort (de oboseală). 2) mai ales la pl. Izbitură bruscă cu mâinile; îmbrâncitură. ♢ A da ~ci a îmbrânci. A-i da inima ~ci a-l îndemna (pe cineva) inima (să facă ceva). /<lat. branca

BRÂNC//Ă¹ f. 1) Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin apariţia unor pete vinete, umflarea gâtului şi lipsa poftei de mâncare. 2) pop. Boală înfecţioasă, manifestată prin inflamarea şi înroşirea pielii, prin dureri şi stare febrilă; erizipel; orbalţ. 3) Plantă erbacee fără frunze, având flori albe-verzui, dispuse în spic. ♢ ~a-porcului plantă erbacee meliferă, având tulpina şi frunzele acoperite cu peri moi. /Probabil cuv. autoht.