BRĂŢÁRĂ, brăţări, s.f. 1. Podoabă în formă de verigă, făcută din metal preţios sau din alt material şi purtată de femei la încheietura mâinii sau pe braţ; brăţea. 2. Manşetă brodată la mânecile cămăşilor ţărăneşti. 3. (Tehn.) Piesă de metal alcătuită din una sau mai multe bucăţi, care se strânge în jurul altor piese pentru a le asambla. ♦ Cerc de metal care serveşte la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor. 4. (Arhit.) Inel de metal care strânge o coloană; ornament ieşit în relief cu asemenea formă. – Lat. brachiale.

BRĂŢÁRĂ s. v. cerc, spetează.

BRĂŢÁRĂ s. 1. (reg.) brăţea, colbă. (Purta o ~ cu diamante.) 2. (TEHN.) bată, băteală, braţ, fălcea, fofează, lopăţea, mănuşă, mână, spetează. (~ la războiul de ţesut.) 3. v. cârceie. 4. (TEHN.) (reg.) bucea. (~ la şurubelniţă.)

brăţáră s. f., art. brăţára, g.-d. art. brăţării; pl. brăţări

BRĂŢ//ÁRĂ ~ări f. 1) Podoabă (din metal preţios sau alte materiale) în formă de verigă, purtată de femei la încheietura mâinii sau pe braţ. 2) tehn. Piesă de metal constând din două sau mai multe bucăţi care se strâng în jurul altor piese pentru a le asambla. 3) Piesă inelară de metal, care serveşte la fixarea pe zid a unor ţevi, burlane, cabluri şi a altor piese suspendate. 4) arhit. Element decorativ inelar în relief, care înconjoară o coloană; brâu. [G.-D. brăţării] /<lat. brachiale

brăţáră (-ắri), s.f. – Podoabă purtată la încheietura mîinii sau pe braţ. – 2. Cerc, inel. – 3. La cămăşile ţărăneşti, manşeta brodată în culori. – Var. brăţea, braţoletă. Lat. brāchiāle (Puşcariu 218; REW 1254; Candrea-Dens., 180; DAR); cf. it. bracciale, braccialetto (› braţoletă, probabil prin intermediul ngr.), sp. brazal, port. braçal. Din rom. provine rut. brycari „mînecă de cămaşă“ (Candrea, Elemente, 402).