BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. şi tranz. A deveni sau a face să devină buimac. – Din buimac.

A buimăci ≠ a dezmetici

A se buimăci ≠ a se dezmetici

BUIMĂCÍ vb. a (se) ameţi, a (se) năuci, a (se) zăpăci, (pop.) a (se) bâigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov. şi Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (S-a ~ de tot!)

buimăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. buimăcésc, imperf. 3 sg. buimăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. buimăceáscă

A SE BUIMĂC//Í mă ~ésc intranz. A deveni buimac; a nu mai şti de sine; a se năuci; a se ului; a se zăpăci; a se pierde. /Din buimac

A BUIMĂC//Í ~ésc tranz. A face să se buimăcească; a zăpăci; a năuci; a ului. /Din buimac