BUTONIÉRĂ, butoniere, s.f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (şi în care se încheie un nasture); p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. boutonnière.

BUTONIÉRĂ s. cheotoare, (rar) încheietoare, (prin Transilv.) babă. (~ la o haină.)

butoniéră s. f. (sil. -ni-e-), g.-d. art. butoniérei; pl. butoniére

BUTONIÉR//Ă ~e f. 1) Tăietură mică, făcută într-un obiect de îmbrăcăminte sau de lenjerie, cu marginile întărite, prin care se trece un nasture sau un buton. 2) Parte a reverului unei haine, unde se înfige o floare sau un mic obiect de podoabă. [G.-D. butonierei; Sil. -ni-e-] /<fr. boutonniere

BUTONIÉRĂ s.f. 1. Deschizătură mică, tivită pe margine, la haine sau rufe, în care se încheie un nasture; mică tăietură în reverul unei haine bărbăteşti; (p. ext.) parte a reverului unei haine unde se pune o floare, o insignă etc. 2. (Geol.) Depresiune excavată în zona centrală a unui dom (2), mărginită de cueste situate faţă în faţă şi închisă la un capăt în formă de potcoavă. [Pron. -ni-e-. / < fr. boutonnière].

BUTONIÉRĂ s. f. 1. deschizătură, tivită pe margine, la haine sau lenjerie, în care se încheie un nasture; mică tăietură la reverul unei haine bărbăteşti. 2. depresiune excavată prin eroziune în zona centrală a unui dom¹ (2), mărginită de cueste situate faţă în faţă. 3. mică incizie în piele care permite accesul în plan subiacent. (<fr. boutonière)