CĂINÁ, căinez, vb. I. Refl. A se tângui, a se văita, a se plânge. ♦ Tranz. A compătimi, a deplânge. [Var.: căiní vb. IV] – Din sl. kajanŭ (part. lui kajati sen).

CĂINÁ vb. 1. v. văita. 2. v. compătimi.

căiná vb. (sil. că-i-), ind. prez. 1 sg. căinéz, 3 sg. şi pl. căineáză

căiná (-néz, -át), vb. – 1. A compătimi. – 2. (Refl.) A se plînge, a se tîngui. Sl. kajati sę (› căi), probabil prin intermediul part. kajanŭ (Cihac, II, 37; DAR; cf. Iordan, BF, VI, 150 şi 175, unde îl consideră de origine expresivă. După Gamillscheg, Rom. Germ., II, 251, din gepid. qainôn). – Der. cainic, adj. (lamentabil, de compătimit).

A SE CĂIN//Á mă ~éz intranz. A-şi împărtăşi neplăcerile, plângându-se cuiva; a se tângui; a se plânge; a se jeli; a se jelui. [Sil. că-i-] /<sl. kajanu

A CĂIN//Á ~éz tranz. (persoane) A trata cu compasiune; a compătimi; a deplora; a deplânge; a jeli; a jelui. [Sil. că-i-] /<sl. kajanu