CÁLUS subst. 1. Ţesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os. ♢ Calus vicios = sudare defectuoasă a unei fracturi. 2. Ţesut vegetal care se formează pe rănile diferitelor organe ale plantei, cicatrizându-le. – Din fr. calus.

CĂLÚŞ, căluşuri, s.n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinţii dinainte ai unui animal, spre a-l forţa să ţină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ♢ Expr. A pune (cuiva) căluşul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Beţişor care face parte din mecanismul de declanşare al capcanelor de lemn. 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul îşi aşază tabloul când lucrează; şevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuţie sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; căluşar (1), căluşel (4). – Cal + suf. -uş.

CĂLÚŞ s. v. căluşar.

CĂLÚŞ s. 1. (reg.) proţap. (~ pentru gura calului.) 2. (înv. şi reg.) scăluş, (înv.) proţap. (~ de pus în gura cuiva, ca să nu strige.) 3. (MUZ.) scaun, scăunaş, scăunel. (~ la un instrument cu coarde.) 4. v. şevalet. 5. (TEHN.) scripete. (~ la iţele războiului de ţesut.) 6. (reg.) smâc. (Jucăria numită ~) 7. (COR.; art.) căluşarii (pl. art.). (~ul se joacă de către flăcăi.)

cálus s. n., pl. cálusuri

călúş s. n., pl. călúşuri

CĂLÚŞ ~uri n. 1) Bucată de lemn care se pune între dinţii unui animal pentru a-l forţa să ţină gura deschisă. 2) Bucată de cârpă făcută boţ, care se introduce în gura unei persoane ca să nu strige. ♢ A pune (cuiva) ~ în gură a împiedica pe cineva să vorbească. 3) Plăcuţă de lemn care serveşte ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcuş; scaun. 4) Suport de lemn pe care pictorul fixează pânza când pictează; şevalet. 5) v. CĂLUŞAR. /cal + suf. ~uş

CÁLUS ~uri n. 1) Ţesut osos nou care sudează oasele fracturate. 2) Ţesut vegetal care apare pe rănile plantelor, cicatrizându-le. /<fr. callus

CÁLUS s. n. 1. ţesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os. o ~ vicios = sudare defectuoasă a unei fracturi. 2. ţesut vegetal de cicatrizare a organelor rănite. (<fr. calus, lat. callum, îngropare)

CÁLUS s.n. 1. Ţesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os. 2. Ţesut vegetal născut în urma rănirii diferitelor organe ale plantei, care cicatrizează rana. [Pl. -suri. / < fr. callus, cf. lat. callum – bătătură].