CÁLFĂ, calfe, s.f. Lucrător calificat după o perioadă de ucenicie. – Din tc. kalfa.

CÁLFĂ s. (prin Transilv.) şeged, (înv.) subiect, (germanism înv.) sodal. (~ la un meşter.)

cálfă s. f., g.-d. art. cálfei; pl. cálfe

CÁLF//Ă ~e f. înv. Muncitor calificat care, după o perioadă de ucenicie, era obligat să mai lucreze un timp în atelierul patronului. /<turc. kalfa

cấlfă, s.f. (înv. şi reg.) babă.

cálfă (-fe), s.f. – Lucrător calificat după ce a fost ucenic. – Mr. calfă, călfă, megl. calfă. Tc. kalfa, din arab. khalifa „succesor“ (Roesler 594; Şeineanu, II, 81; Meyer 167; Lokotsch 798; Ronzevalle 129); cf. ngr. ϰαλφᾶς, ϰάλφας, alb. kalifë, bg., sb. kalfa. Pentru formă, cf. călăuză. Este dublet al lui calif, s.m., din fr. calife. – Der. călfie, s.f. (meserie).