CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de linişte deplină. ♢ Calm ecuatorial = zonă îngustă de o parte şi de alta a ecuatorului, cu presiune atmosferică scăzută, vânturi slabe şi ploi abundente. Calm tropical = zonă aflată între zona alizeelor şi cea a vânturilor dominante de vest. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulaţii. ♦ (Despre procese) Care se desfăşoară liniştit. 2. (Despre oameni, despre manifestările şi stările lor sufleteşti) Care se stăpâneşte; stăpânit, cumpănit, liniştit; p. ext. potolit, domol, aşezat, flegmatic, imperturbabil. II. S.n. 1. Stare de linişte deplină a atmosferei. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact în acţiuni, în vorbire. ♦ Pace sufletească, lipsă de frământări. – Din fr. calme.

Calm ≠ agitat, alarmat, aprig, dezechilibrat, furios, neliniştit, tulburat, violent, zbucium, frământat, îngrijorat, înfuriat, trepidant, zbuciumat, nelinişte, furie

CALM s. v. obligeană.

CALM adj., s. 1. adj. domol, liniştit, paşnic, potolit, stăpânit, temperat. (Om ~.) 2. adj. flegmatic, imperturbabil, placid. (O fire ~.) 3. s. flegmă, imperturbabilitate, placiditate. (~ul unui om flegmatic.) 4. adj. calmat, domolit, liniştit, moderat, ponderat, potolit, temperat. (Atitudine ~.) 5. s. v. cumpăt. 6. s. v. astâmpăr. 7. adj. domol, liniştit, molcom, netulburat, paşnic, potolit, tihnit, (înv.) păciuit, (fig.) destins, dulce. (O atmosferă ~.) 8. s. v. linişte. 9. adj. v. liniştit. 10. adj. liniştit, tăcut. (Pe aleile ~.) 11. adj. v. uşor.

calm s. n., (meteor.) pl. cálmuri

calm adj. m., pl. calmi; f. sg. cálmă, pl. cálme

CALM² n. 1) Lipsă de agităţie în natură; stare de linişte în atmosferă. 2) Lipsă de nervozitate; stăpânire de sine; sânge rece. /<fr. calme

CALM¹ ~ă (~i, ~e) 1) (despre natură) Care se caracterizează prin lipsă de agitaţie; care se află în stare de linişte deplină. 2) (despre persoane) Care îşi stăpâneşte sentimentele şi acţiunile; stăpân pe sine. 3) (despre sentimente şi manifestări ale oamenilor) Care denotă stăpânire de sine; caracterizat prin cumpănire. /<fr. calme

CALM, -Ă I. adj. 1. în stare de linişte deplină. 2. stăpânit, cumpănit, liniştit; potolit, aşezat. II. s. n. 1. stare de nemişcare; linişte deplină. o ~ ecuatorial = zonă de presiune atmosferică scăzută, a celor două emisfere ale globului terestru, caracterizate prin lipsa vântului şi mişcări ascendente. ♢ zonă oceanică în care predomină o vreme complet liniştită sau în care vânturile sunt foarte slabe. 2. stăpânire de sine, linişte; tact în acţiuni etc.; sânge rece. (<fr. calme)

CALM s.n. 1. Stare de lipsă a oricărei mişcări; linişte deplină. ♦ Încetare a vântului. ♦ (La pl.) Zone oceanice în care predomină o vreme complet liniştită sau în care vânturile sunt foarte slabe şi au direcţii variate. 2. Stăpânire de sine, linişte; tact în acţiuni etc.; sânge rece. // adj. 1. În stare de linişte deplină, lipsit de agitaţie. 2. Stăpânit, cumpănit, liniştit; potolit, aşezat. [Pl. -muri. / < fr. calme, it. calmo].