CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. şi tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soţ“ < casă¹ + suf. -ător).

A (se) căsători ≠ a (se) despărţi, a divorţa

A se căsători ≠ a divorţa, a se despărţi

CĂSĂTORÍ vb. 1. (pop. şi fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a ~ devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoţi, a se lua. (Când s-au ~?) 3. v. cununa. 4. v. însura. 5. v. mărita.

căsătorí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. căsătorésc, imperf. 3 sg. căsătoreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. căsătoreáscă

A CĂSĂTOR//Í ~ésc tranz. A face să se căsătorească. /Din înv. căsător

A SE CĂSĂTOR//Í mă ~ésc intranz. (despre bărbaţi sau femei) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex opus. /Din înv. căsător