CAVALÉR, cavaleri, s.m. 1. (În Roma antică) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (În evul mediu, în apusul şi în centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, iniţial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, în unele ţări, posesorului anumitor decoraţii importante. 4. Persoană având titlul de cavaler (1-3). 5. Călăreţ. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegaţie, generos şi nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. 7. (Pop.) Tânăr necăsătorit, holtei, burlac. ♢ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoţeşte pe miri la cununie. – Din rus. kavaler (< fr.).

CAVALÉR s., adj. 1. s., adj. v. celibatar. 2. s. v. călăreţ.

cavalér s. m., pl. cavaléri

CAVALÉR ~i m. 1) (în evul mediu) Titlu de nobil conferit (iniţial pentru fapte de arme) de rege sau de un reprezentant al lui. 2) (în Roma antică) Membru al ordinului ecvestru. 3) Membru al unui ordin cavaleresc laic sau religios. 4) (în unele ţări) Posesor al unei decoraţii importante. 5) rar Persoană călare; călăreţ. 6) Bărbat care respectă cu stricteţe eticheta; om cu purtare curtenitoare; gentilom. 7) Tânăr neînsurat; fecior; flăcău. ♢ ~ de onoare tânăr necăsătorit care-i însoţeşte pe miri la cununie şi la nuntă; vornicel. 8) Băr-bat care însoţeşte o doamnă. /<rus. kavaler

CAVALÉR s.m. I. (Ist.) Membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, format din cetăţeni bogaţi. ♦ Nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (şi astăzi în unele ţări) membru al unui ordin militar religios. ♦ Membru al unui ordin onorific; posesor al unor decoraţii. ♦ Cavaler de industrie = îmbogăţit în urma speculaţiilor, şarlatan, escroc. II. 1. Om generos, nobil, plin de abnegaţie; om cu purtări alese. 2. Bărbat care însoţeşte o femeie în societate. 3. Bărbat necăsătorit; holtei, burlac. [< it. cavaliere, fr. chevalier].

cavalér (-ri), s.m. – 1. Titlu nobiliar conferit de rege. – 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc. – 3. Titlu onorific conferit posesorului anumitor decoraţii. – 4. Persoană avînd titlu de cavaler. – 5. Călăreţ. – 6. Om generos, nobil; amabil. – 7. Holtei, burlac. – Mr. căvăler. It. cavaliere, fr. cavalier, chevalier, prin intermediul rus. kavaler (Sanzewitsch 199; DAR); cf. ngr. ϰαβαλλάρις, bg. kavaler. Der. cavaleresc, adj. (de cavaler; înv. făţiş, pe faţă); cavalereşte, adv. (în felul cavalerilor, sincer, deschis); cavalerie, s.f. (călărime; instituţia cavalerilor); cavalerism, s.n. (purtare de cavaler); cavalerist, s.m. (călăreţ); cavaleros, adj. (cavaleresc).