CAZ, cazuri, s.n. 1. Împrejurare, circumstanţă, situaţie. ♢ Caz de conştiinţă = Împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei şi un interes propriu. ♢ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanţă unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidenţă în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. 4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume şi diverse părţi ale propoziţiei; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcţiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui şi numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.

CAZ s. 1. v. situaţie. 2. v. întâmplare. 3. v. îmbolnăvire. 4. (GRAM.) (înv.) cădere. (E la ~ul acuzativ.)

caz s. n., pl. cázuri

CAZ² ~uri n. gram. 1) Categorie gramaticală a numelui care exprimă raporturile logice dintre nume şi părţi ale propoziţiei, indicând funcţiile sintactice ale acestuia. 2) Formă concretă a numelui care corespunde unei funcţii sintactice determinate în propoziţie. /<lat. casus, fr. cas

CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concretă; situaţie. ♢ ~ de conştiinţă situaţie în care cineva şovăie între sentimentul datoriei şi un interes propriu. A admite ~ul că... a presupune că... 2) Lucru petrecut în mod incidental; situaţie neaşteptată; întâmplare; accident. ♢ ~ de forţă majoră situaţie în care cineva este nevoit să acţioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multă importanţă unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinări introduse prin prepoziţia de) Fenomen imprevizibil în evoluţia unei boli; accident; îmbolnăvire; boală. 4) Acţiune definită prin lege penală. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

CAZ s.n. I. 1. Împrejurare, situaţie, circumstanţă. ♢ Caz de conştiinţă = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conştiinţa. ♢ A face caz de ceva = a considera (exagerând) ceva foarte important; a comenta prea mult; a face caz de cineva = a exagera calităţile, meritele cuiva, a preţui exagerat de mult pe cineva. 2. Întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute). 3. (Cu determinări) Îmbolnăvire, boală care necesită îngrijiri speciale etc. II. Fiecare dintre formele prin care se exprimă diferitele funcţii sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui şi numeralului. [< lat. casus, cf. fr. cas, it. caso].

caz (-zuri), s.n. – Împrejurare, circumstanţă, situaţie. It. caso. – Der. (din fr.) cazual, adj.; cazualitate, s.f.; cazuist, s.m.; cazuistic, adj.