CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s.f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziţie principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S.f. 1. Instituţie, unitate economică care coordonează şi controlează activitatea şi buna desfăşurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Şi în sintagma centrală industrială) = (ieşit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare şi proiectare şi care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalaţie sau ansamblu de instalaţii tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operaţie tehnologică centralizată etc. 3. Staţie unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei reţele de electrocomunicaţii. – Din fr. central, lat. centralis.

Central ≠ local, marginal, secundar

CENTRÁL adj. 1. v. medial. (Vocală ~.) 2. prin-cipal, (fig.) nodal. (Punctul ~ al acţiunii.)

centrál adj. m., pl. centráli; f. sg. centrálă, pl. centrále

CENTRÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care se află în centru; situat în centru. Străzile ~e ale oraşului. Cartier ~. 2) (despre instituţii, organe, foruri etc.) Care conduce activitatea într-un anumit domeniu; cu rol conducător. Putere ~ă. 3) fig. Care are valoare de esenţă; principal; fundamental. Idee ~ă. /<fr. central, lat. centralis

CENTRÁL, -Ă adj. 1. Aflat în centru, la centru; provenit de la centru; din centru. 2. (Fig.) Care este într-o poziţie principală, favorizată, avantajoasă; care este în mijloc, constituind centrul de grupare, de adunare. ♦ Care conduce de la centru. [Cf. fr. central, it. centrale, lat. centralis].