CÉRGĂ, cergi, s.f. 1. Pătură (de lână) care serveşte la învelit sau care se aşterne pe pat; ţol, velinţă, scoarţă. 2. Adăpost din ramuri şi cetină în care lucrează şindrilarul. – Din bg., scr. cerga. Cf. magh. c s e r g e.

CÉRGĂ s. v. pătură.

cérgă s. f., g.-d. art. cérgii; pl. cergi

CÉR//GĂ ~gi f. Ţesătură confecţionată din lână colorată, cu laţe şi cu desene, având diverse întrebuinţări. [G.-D. cergii] /<turc. çerge

cergă (-gi), s.f. – 1. Pătură. – 2. Pînză de cort. – Mr., megl. cergă „cort“. < Tc. cerga „cort“ (Şeineanu, II, 101; Meyer 439; Lokotsch 412); cf. ngr. tsérga, alb. tsergë, sb. čerga, magh. cserga, cserge, ţig. čerga, cu accepţii care oscilează între „cort“ şi „pătură“. Istoria acestui cuvînt nu este clară. Pare a fi vorba despre lat. serica, trecut în gr. şi de acolo în tc. (Berneker 145), de unde provin cuvintele sl. (Miklosich, Fremdw., 82). Este posibil să fi intrat în rom. prin mai multe filiere în acelaşi timp. (După Murnu 45, ngr. provine din rom.; după Meyer, Neugr. St., II, 61, din sl. A. Sacerdoţeanu, Revista istorică, XXI, 321-4, deriva rom. direct din lat.). – [Art. 1675]