CETĂŢEÁN, -Ă, cetăţeni, -e, s.m. şi f. Locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile şi politice şi care are anumite obligaţii faţă de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaştem. – Cetate + suf. -ean.

CETĂŢEÁN s. (JUR.) supus. (~ al unui stat.)

CETĂŢEÁN s. v. orăşean, târgoveţ.

cetăţeán s. m., voc. cetăţéne; pl. cetăţéni

CETĂŢ//EÁN ~eánă (~éni, ~éne) m. şi f. 1) Persoană care face parte din populaţia stabilă a unui stat, având toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. ~ cu drepturi egale. 2) fam. Persoană considerată ca unitate particulară distinctă faţă de alte persoane; individ; ins. /cetate + suf. ~ean