CETĂŢENÍE s.f. Condiţia juridică de cetăţean, situaţia de cetăţean. – Cetăţean + suf. -ie.

CETĂŢENÍE s. (JUR.) supuşenie, (impr.) naţiona-litate. (~ unei persoane.)

cetăţeníe s. f., art. cetăţenía, g.-d. art. cetăţeníei; pl. cetăţeníi

CETĂŢENÍE f. Drept juridic de cetăţean; calitatea de a fi cetăţean. A acorda ~. A dobândi ~. ♢ Dublă ~ stare de a fi cetăţean a două state. [Art. cetăţenia; G.-D. cetăţeniei; Sil. -ni-e] /cetăţean + suf. ~ie