CHIUÍ, chíui, vb. IV. Intranz. 1. A scoate un strigăt ascuţit, puternic şi prelung de bucurie, de veselie, de îndemn, de chemare etc.; a chioti, a hăuli. 2. A spune strigături, a striga chiuituri (2). [Pr.: chi-u-) – Chiu + suf. -ui.

CHIUÍ vb. a chioti, a hăuli, a striga, a ţipa, (pop.) a iui, (reg.) a huhura, (prin Olt. şi Ban.) a hureza, (Transilv.) a ui. (~ de mama focului, la horă.)

chiuí vb. (sil. chi-u-i), ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. chíuie, imperf. 3 sg. chiuiá

A CHIUÍ chíui intranz. (despre oameni) 1) A scoate un strigăt ascuţit, puternic şi prelung (de bucurie); a hăuli; a chioti. 2) A declama chiuituri în timpul dansului; a striga. [Sil. chi-u-] /Din chiu