CI conj. (Adversativ; după o negaţie sau o propoziţie negativă) (Ba) dimpotrivă. Nu avea băieţi, ci numai fete. 2. (Adversativ; înv. şi pop.; după o propoziţie afirmativă căreia i se opune o afirmaţie contrară sau restrictivă). Cu toate acestea; totuşi. ♦ (După o propoziţie ipotetică sau condiţionată) Dar, însă. 3. (Adversativ; reg.; adesea împreună cu un imperativ; arată nerăbdarea) Dar... 4. (Consecutiv; rar) Prin urmare, deci. – Din ce.

CI conj. 1. dar, însă, numai, (reg.) fără, (Ban. şi Transilv.) ma. (Nu-i prost cine dă, ~ cel ce rabdă.) 2. cât. (Nu din zori şi până-n seară, ~ din seară până-n zori.)

ci conjcţ.

CI conj. (exprimă un raport adversativ între două propoziţii, de obicei negative) Dar; da; însă. Nu tăcea, ci răspunde o dată. /<lat. quid