CINÁ, cinez, vb. I. Intranz. şi tranz. A lua masa de seară. – Lat. cenare.

CÍNĂ, cine, s.f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă – Lat. cena.

CINÁ vb. a supa. (Unde ai ~ după spectacol?)

ciná vb., ind. prez. 1 sg. cinéz, 3 sg. şi pl. cineáză

cínă s. f., g.-d. art. cínei; pl. cíne

CÍN//Ă ~e f. 1) Masă luată seara. 2) Mâncare pregătită pentru masa de seară. 3) Timp când se serveşte masa de seară. [G.-D. cinei] /<lat. cena

A CIN//Á ~éz intranz. A lua cina. /<lat. cenare

cínă (-ne), s.f. – Masă de seară. – Mr., megl. ţină, istr. cirę. Lat. cēna (Puşcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea. – Der. cinioară, s.f. (ceasul cinei), cf. prînzişor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 şi DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oară, cf. Graur, BL, III, 19.

ciná (-éz, -át), vb. – A lua masa de seară. – Mr., megl., ţin, istr. cir. Lat. cēnāre (Puşcariu 369; Candrea-Dens., 342; REW 1803; DAR); cf. it. cenare, prov., cat., sp. cenar, port. cear. Cf. cină.