CIOBÁN, ciobani, s.m. 1. Persoană care paşte, păzeşte şi îngrijeşte oile; păstor, păcurar. ♦ Proprietar de oi; baci. 2. Compus: ciobanul-cu-oile = numele unei constelaţii din emisfera boreală; lira. – Din tc. çoban.

CIOBÁN s. oier, păstor, (înv. şi reg.) păcurar, (Maram. şi nordul Transilv.) oieş. (Un ~ cu o turmă de oi.)

ciobán s. m., pl. ciobáni

CIOBÁN ~i m. Persoană care are în grijă oile; păstor; oier; ovicultor. ♢ Steaua ~ului a) luceafărul de seară; b) steaua polară. ~ul-cu-Oile denumire populară a constelaţiei Lira; Oierul. [Sil. cio-ban] /<turc. çoban

ciobán, ciobáne, s.n. (reg.) vas de lemn pentru băut apă; scafă, fedeleş, bure.

ciobán (-ni), s.m. – Păstor. – Mr. cioban, istr. ţoban. Tc. çoban (Roesler 608; Şeineanu, II, 128; Miklosich, Türk, Elem., I, 278; Miklosich, Fremdw., 82; Berneker 159; Lokotsch 1921; Ronzevalle, 77); cf. ngr. τσοπάνης, τσοπάνος, alb. čoban, bg., sb. čoban(in), rut. čaban, pol. czaban, rus. čaban, mag. csobán(y). Cuvînt rar în dialecte. După Weigand, Jb., XVI, 222, intrat în rom. prin intermediul bg., ceea ce nu pare sigur; pentru motivele extinderii sale rom., cf. Caracostea, Mitt. Wien., 98. Pentru formele dialectale din ngr., cf. Höeg 127. Din rom. provin mag. csobán(y) (Edelspacher 12), şi posibil rut. şi pol. Der. ciobancă, s.f. (păstoriţă); ciobăneasă (var. ciobăniţă), s.f. (păstoriţă); ciobănesc, adj. (de cioban); ciobăneşte, adv. (ca ciobanii); ciobănos, adj. (rustic, necioplit); ciobăni, vb. (a fi cioban); ciobănime, s.f. (mulţime de ciobani); ciobănie, s.f. (ocupaţia ciobanului).