CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. şi tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roşii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiţiei legate de sărbătoarea Paştilor. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a format, pentru a ieşi din el. ♦ Tranz. A lovi uşor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicţie. 4. Refl. recipr. Fig.(Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. č u k n a, ucr. k o k n u t i.

CIOCNÍ vb. v. contrazice, încăiera, înfrun-ta, opune.

CIOCNÍ vb. 1. a se izbi, a se lovi, a se tampona, (rar) a se întreciocni. (S-au ~ două tramvaie.) 2. v. ciobi. 3. v. sparge. 4. a închina. (~ paharul în sănătatea lui.)

ciocní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ciocneáscă

A CIOCN//Í ~ésc tranz. 1) (obiecte) A lovi uşor, producând zgomot; a izbi uşor. ♢ ~ paharele a atinge uşor paharele, închinându-le în sănătatea sau în cinstea cuiva. 2) (obiecte fragile) A face să crape, să plesnească. 3) A face să se ciocnească. /cf. bulg. ţukna, ucr. koknuti

A SE CIOCN//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte tari, vehicule etc.) A se lovi, venind din direcţii opuse; a se tampona. 2) fig. (despre interese, idei etc.) A fi în contradicţie; a se bate cap în cap; a se contrazice. 3) fig. A intra în conflict. Armatele s-au ciocnit. /cf. bulg. ţukna, ucr. koknuti

ciocní (-nésc, -ít), vb. – 1. A bate, a izbi. – 2. A bate în uşă. – 3. A închina, a lovi uşor paharele înainte de a bea. – 4. A tăbărî, a năvăli, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucăes, megl. ciucnes. Formaţie spontană, plecîndu-se de la cioc „zgomot produs de o izbitură“, care prezintă un paralelism perfect cu ciocăni. Se consideră, totuşi (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), că trebuie să provină din vreo formă sl. ca rus. čoknuti, bg. čeknuvam; ceea ce nu pare posibil, dacă se ia în consideraţie aceeaşi posibilitate expresivă, aplicată identic boc(ă)ni şi poc(ă)ni. Der. ciocnaş, s.m. (miner care munceşte într-o salină), cf. ciocănaş, probabil prin contaminare cu ocnaş; ciocneală s.f. (izbitură); ciocnet, s.f. (izbitură); ciocnitură, s.f. (izbitură).

ciocní (-nésc, -ít), vb. – 1. A bate, a izbi. – 2. A bate în uşă. – 3. A închina, a lovi uşor paharele înainte de a bea. – 4. A tăbărî, a năvăli, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucăes, megl. ciucnes. Formaţie spontană, plecîndu-se de la cioc „zgomot produs de o izbitură“, care prezintă un paralelism perfect cu ciocăni. Se consideră, totuşi (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), că trebuie să provină din vreo formă sl. ca rus. čoknuti, bg. čeknuvam; ceea ce nu pare posibil, dacă se ia în consideraţie aceeaşi posibilitate expresivă, aplicată identic boc(ă)ni şi poc(ă)ni. Der. ciocnaş, s.m. (miner care munceşte într-o salină), cf. ciocănaş, probabil prin contaminare cu ocnaş; ciocneală s.f. (izbitură); ciocnet, s.f. (izbitură); ciocnitură, s.f. (izbitură).