CIÓRBĂ, ciorbe, s.f. Fel de mâncare care constă dintr-o zeamă (acrită) preparată cu legume, adesea şi cu carne. ♢ Expr. A se amesteca în ciorba cuiva (sau a altuia) = a se amesteca (nedorit) în afacerile, în treburile altuia. A pune (sau a băga etc.) pe toţi într-o ciorbă = a considera şi a trata la fel mai mulţi oameni, fără a ţine seama de valoarea, situaţia etc. lor deosebită. – Din tc. çorba.

CIÓRBĂ s. (reg.) zeamă. (A mâncat o ~ cu borş.)

ciórbă s. f., g.-d. art. ciórbei; pl. ciórbe

CIÓRB//Ă ~e f. Fel de mâncare lichidă, pregătită din legume (uneori cu carne sau peşte) şi acrită cu borş. ~ de ştiucă. ~ de pui. ♢ ~ lungă a) ciorbă cu mult lichid; ciorbă subţire; b) vorbărie multă, dar fără conţinut; pălăvrăgeală. A se amesteca în ~a altuia a se amesteca în treburi străine. [G.-D. ciorbei; Sil. cior-bă] /<turc. çorba

ciórbă (-be), s.f. – Fel de mîncare din zeamă acrită. Mr., megl. ciorbă. Tc. çorba (Cihac, II, 566; Miklosich, Slaw. Elem., 52 şi Fremdw., 82; Şeineanu, II, 132; Lokotsch 440; Ronzevalle 78; Berneker 160), cuvînt care provine din arab. šorba, šarâb (› sp. jarabe, it. sorbetto, fr. sirop); cf. ngr. τσορβάς, alb. tšorbë, bg., sb. čorba, mag. csorba. Der. ciorbagiu, s.m. (comandant al unui regiment de ieniceri; căpetenie, şef), din tc. çorbaci, datorită asocierii, obişnuite în organizarea militară turcă, între unitatea militară şi bucătăria sa proprie; ciorbalîc, s.n. (polonic).