CIUPÉRCĂ, ciuperci, s.f. 1. (La pl.) Încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite sau ca saprofite şi se răspândesc prin spori; (şi la sg.) plantă din această încrengătură, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. ♢ Expr. Doar n-am mâncat ciuperci! = doar n-am înnebunit! Pagubă-n ciuperci! = nu e nimic, puţin îmi pasă! 2. Obiect de lemn în formă de ciupercă (1), pe care se întinde ciorapul când se cârpeşte. ♦ (Ir.) Pălărie veche, adesea mototolită şi turtită. 3. (În sintagma) Ciuperca şinei = partea superioară şi îngroşată a unei şine de cale ferată, pe care se sprijină roţile vehiculelor, când rulează. – Din bg. čepurka, scr. pečurka.

CIUPÉRCĂ s. (BOT.) 1. fungi (pl.), (pop.) burete. 2. ciupercă de pivniţă (Merulius lacrymans) = burete-de-casă.

ciupércă s. f., g.-d. art. ciupércii; pl. ciupérci

CIUPÉR//CĂ ~ci f. 1) la pl. Încrengătură de plante inferioare, fără clorofilă, care se înmulţesc prin spori. 2) Plantă din această încrengătură, cu corpul cărnos, în formă de pălărie şi cu picior. ~ci otrăvitoare. ~ci comestibile. ♢ ~ de fermentare microorganism în formă de ciupercă folosit ca ferment. Doar n-am mâncat ~ci doar nu mi-am ieşit din minţi. A răsări ca ~cile (după ploaie) a apărea în număr mare şi în timp scurt. 3) Obiect din lemn de formă specială pe care se îmbracă ciorapul când se ţese sau se cârpeşte. 4) fig. iron. Pălărie sau căciulă veche şi mototolită. 5): ~ca şinei partea de sus mai largă a unei şine de cale ferată, pe care rulează roţile trenului. [G.-D. ciupercii] /<bulg. ţepurca, sb. peţurka

ciupércă (-ci), s.f. – 1. Plantă inferioară, lipsită de clorofilă, de obicei în formă de pălărie cărnoasă cu picior. – 2. (Arg.) Pălărie. – Mr. peciurcă, megl. cinciupercă. Bg., sb. pečurka, cu aceeaşi metateză ca în bg. čepurka, mag. csepérke (Cihac, II, 492; Philippide, Principii, 140; Conev 43; Iordan, Dift., 95).