CIUPITÚRĂ, ciupituri, s.f. 1. Pişcătură, înţepătură; (concr.) semn, urmă rămasă pe piele în urma unei pişcături; spec. fiecare dintre micile cicatrice rămase după variolă. 2. (Rar) Bucăţică ruptă sau ciupită din ceva. – Ciupi + suf. -tură.

CIUPITÚRĂ s. 1. ciupeală, pişcare, pişcătură. (O ~ făcută cuiva pe piele.) 2. v. înţepătură.

ciupitúră s. f., g.-d. art. ciupitúrii; pl. ciupitúri

CIUPITÚR//Ă ~i f. 1) Loc de unde s-a ciupit. O ~ pe braţ. 2) Parte mică desprinsă din ceva prin ciupire. 3) Urmă rămasă pe faţă de la variolă. /a ciupi + suf. ~tură