CÓBE, cobe, s.f. 1. Boală a găinilor care se manifestă prin apariţia unei excrescenţe cartilaginoase sub limbă; ţâfnă. ♦ Găină care suferă de această boală. 2. (În superstiţii) Pasăre care, prin strigătul sau prin cântul său, ar prevesti o nenorocire. ♦ P. gener. Fiinţă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire; piază-rea; p. ext. fiinţă antipatică, nesuferită. – Din sl. kobĩ „geniu, augur“, bg. koba „semn rău“.

CÓBE s. 1. (MED. VET.) ţâfnă, (pop.) moartea-găinilor. (Găină bolnavă de ~.) 2. piază rea, (prin Transilv. şi Maram.) mărăsân. (E o ~ pentru el.)

cóbe s. f., g.-d. art. cóbei; pl. cóbe

CÓBE ~ f. 1) (la păsările domestice) Boală manifestată prin apariţia unei excrescenţe sub limbă. 2) Pasăre care suferă de această boală. 3) pop. (în superstiţii) Fiinţă (sau lucru) care prevesteşte o nenorocire; piază rea. /<sl. kobi, bulg. koba

cóbe (-e), s.f. – 1. Pasăre pe care fantezia populară o consideră de rău augur: bufniţă, huhurez, corb, cuc etc. – 2. Rău augur, semn rău, piază rea, indiciu al unei nenorociri. – 3. Boală a găinilor, ţîfnă. – 4. Pasăre care suferă de această boală. – Var. cobie, coabă. Mr. cobă. Sl. cobĭ „augur“ (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 294; Cihac, II, 65; Meyer 193; DAR) ; cf. bg. koba, sb. kob(a), cek. kob. – Der. cobăi (var. gobăi), vb. (a ţipa păsările de noapte; a scoate strigăte lugubre); cobăit, s.n. (ţipăt de pasăre de noapte); cobăit, adj. (care suferă de cobe); cobaie, s.f. (găină; pasăre), folosit cu nuanţă depreciativă, cf. boală; cobăţ, s.m. (uliu, Astur palumbarius, Astur nisus), cf. sb. kobac, rut. kobecĭ; cobar, adj. (care crede cu uşurinţă în semne rele, pesimist); cobi, vb. (a prevesti, a anunţa nenorociri, a fi de rău augur; a plînge cu strigăte lugubre; a ţipa găina bolnavă, prevestind nenorociri), cf. bg. kobjă, sb. kobiti, mr. cubire; cobit, s.n. (rău augur, piază rea); cobeală, s.f. (rău augur, piază rea); cobitor, adj. (de rău augur). Probabil din aceeaşi familie face parte cobie, s.f. (coccis; tîrtiţă, noadă), poate datorită folosirii acesteia, cf. iadeş (după DAR, în legătură cu sb. kobila „noadă“).