CÓDRU, codri, s.m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ♢ Loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni şi de nimic; foarte tare. 2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. – Din lat. *quodrum (= quadrum).

CÓDRU s. v. masiv, munte.

CÓDRU s. v. pădure.

códru s. m. (sil. -dru), art. códrul; pl. codri, art. códrii

CÓDR//U ~i m. 1) Pădure mare şi bătrână. ♢ A lua drumul ~ului a deveni haiduc. A ţipa ca în ~ a vorbi foarte tare, ignorând mediul în care se află. 2) Bucată mare dintr-un produs alimentar (pâine, mămăligă, brânză etc.). /<lat. quodrum

codru, crang, liziera, jungla, zavoi

códru (-ri), s.m. – 1. Parte, bucată, felie. – 2. Bucată de pămînt. – 3. Pădure. – 4. (Înv.) Munte. – Mr. cod(u)ru, megl. codru. Lat. pop. *codrum, atestat cu forma codra (cf. citatele din Corpus glossar. lat., în Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVIII, 84), în loc de *quodrum sau quadrum „pătrat“ (Densusianu, Rom., XXVIII, 62; Creţu 313; Candrea-Dens., 384; REW 6921; Capidan, Dacor., I, 509; DAR). Pentru trecerea lui qua la co-, cf. Densusianu, Hlr., 71 (împotrivă, Meyer-Lübke, Literaturenblatt, XXII, 299; Densusianu, GS, II, 321; Rosetti, I, 57 şi Diculescu, Elementele, 437, care presupune în vocalismul rom. o influenţă eolică). Semantismul nu pare să prezinte dificultăţi, dacă se are în vedere familia din care face parte quadra, şi care este aceeaşi cu cea a lui quartus, cu care s-a confundat (cf. glosele lui codra: τόπος „loc“ şi τόπος „curte“. Astfel, după cum fr. quart(ier) şi sp. cuarto, *codrum ar fi însemnat la început „parte a unui obiect împărţit în patru“, pentru a ajunge să însemne apoi, ca în cazurile anterioare, parte a unui obiect. Pentru accepţia de bucată de pămînt, cf. sp. cuarto, quinto, la care ideea valorii aritmetice a dispărut, ca în rom. Din acelaşi etimon lat., provin prov. caire (cf. sp. desgaire), cu sensurile 1 şi 2 ca în rom. (şi sp. cairel, cf. Corominas, II, 571). Totuşi, cercetătorii de odinioară s-au oprit prea mult la sensul primitiv „pătrat, de formă pătrată“, pe baza căruia este mai dificilă explicarea semantică a cuvîntului rom.; datorită acestui fapt, s-au căutat explicaţii foarte diferite. Astfel, codru este cuvînt autohton după Miklosich, Slaw. Elem., 10 şi Hasdeu, Col. Traian, 1873, 110 şi Philippide, II, 708; tracic după Pascu, I, 189; lat., dar cu influenţă semantică a sl. dĕlŭ „parte“ şi „munte“, după Weigang, Jb., II, 217; J. Bruch, ZRPh., LVI, 376 şi Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 83; din ngr. ϰόδρα după Cihac, II, 649; din alb. kodrë „colină“ după Cihac, II, 716; Meyer 193; Şeineanu, Semasiol., 166; Puşcariu 392; din sl. krada „grămadă de lemne“, după Scriban. Alb. kodrë provine din rom. – Der. codrean, s.m. (locuitor din zona păduroasă; muntean; Banat, paznic de pădure; înv., soldat mercenar din regiunea Basarabiei numită Codrul Tigheciului); codroi, s.m. (plantă, Melampyrum arvense).