COERÉNŢĂ, coerenţe, s.f. 1. Legătură strânsă (şi armonioasă) între părţile sau elementele unui întreg. 2. (Fiz.) Proprietatea mai multor unde de a avea aceeaşi lungime şi diferenţe de fază constante în timp.[Var. : coherénţă s.f.] – Din lat. cohaerentia, fr. cohérence.

Coerenţă ≠ incoerenţă

COERÉNŢĂ s. 1. v. logică. 2. (MAT.) consistenţă.

coerénţă s. f., g.-d. art. coerénţei; pl. coerénţe

COERÉNŢ//Ă ~e f. 1) Legătură internă strânsă; caracter coerent; unitate; coeziune. 2) Relaţie armonioasă între idei; lipsă de contradicţii. [Sil. co-e-ren-] /<lat. cohaeren-tia, fr. cohérence

COERÉNŢĂ s.f. Legătură, unire strânsă (între mai multe elemente, idei, lucruri). ♦ Proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicţie între nici o pereche de propoziţii care pot fi deduse din el. [Var. coherenţă s.f. / cf. fr. cohérence, lat. cohaerentia].

COERÉNŢĂ s. f. 1. însuşirea de a fi coerent; legătură strânsă, logică între mai multe elemente, idei, lucruri. 2. (mat.) proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicţii între nici o pereche de propoziţii care pot fi deduse din el; consistenţă (2). 3. (fiz.) proprietate a undelor de a fi coerente (2). (<fr. cohérence, lat. cohaerentia)