COJÍ, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. A curăţa de coajă legume, fructe etc. 2. Refl. (Despre răni cicatrizate, despre pielea arsă de soare) A se curăţa de coji; a se descuama. 3. Refl. (Despre pereţi şi despre tencuiala sau varul de pe ei) A se degrada (la suprafaţă) prin umflare, crăpare etc. din cauza condiţiilor de mediu; a se coşcovi. – Din coajă.

COJÍ vb. 1. v. descoji. 2. a descoji, a jupui, (rar) a despuia, (reg.) a scorţăli, (prin Transilv.) a măzga. (~ trunchiul unui arbore.) 3. v. descuama. 4. a se burduşi, a se coşcovi, a se scoroji, (pop. şi fam.) a se scofâlci, (reg.) a se scochiţa. (Pe-reţii s-au ~.)

cojí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cojésc, imperf. 3 sg. cojeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cojeáscă

A COJ//Í ~ésc tranz. (copaci, ramuri) A curăţa de coajă; a jupui. /Din coajă

A SE COJ//Í se ~éşte intranz. 1) (despre epidermă, răni cicatrizate) A pierde coaja. 2) (despre vopsea, var, tencuială) A se desprinde (de pe o suprafaţă) prin umflare; a se coşcovi; a se scoroji; a se coşi . /Din coajă