COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău faţă de suferinţele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferinţa cuiva. – Con¹- + pătimi (după fr. compatir).

COMPĂTIMÍ vb. a căina, a deplânge, a plânge, (livr.) a deplora, (înv. şi pop.) a tângui, (înv. şi reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. şi Mold.) a şăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru situaţia în care se afla.)

compătimí vb. → pătimi

A COMPĂTIM//Í ~ésc 1. tranz. (persoane) A trata cu compasiune; a deplânge; a deplora; a jeli; a jelui; a căina. 2. intranz. A fi cuprins de compasiune faţă de suferinţele cuiva; a suferi împreună. /con- + a pătimi

COMPĂTIMÍ vb. tr. a avea, a manifesta milă faţă de suferinţele sau de nenorocirea cuiva; a compasiona. (după fr. compatir)

COMPĂTIMÍ vb. IV. 1. tr. A avea sau a manifesta milă faţă de suferinţele sau de nenorocirea cuiva. 2. intr. (Înv.) A suferi împreună cu cineva, a participa la suferinţa cuiva. [< con- + pătimi, după fr. compatir].