CONCÉSIE, concesii, s.f. Îngăduinţă, cedare faţă de cineva, renunţare (la ceva) în folosul sau în interesul altuia. – Din fr. concession, lat. concessio.

CONCÉSIE s. 1. favoare, hatâr. (Fă-mi şi mie ~ asta!) 2. v. compromis.

concésie (îngăduinţă) s. f. (sil. -si-e), art. concésia (sil. -si-a), g.-d. art. concésiei; pl. concésii, art. concésiile (sil. -si-i-)

CONCÉSI//E ~i f. 1) Renunţare benevolă la un drept în folosul altuia. 2) Acord obţinut prin cedări reciproce; compromis. [Art. con-cesia; G.-D. concesiei; Sil. -si-e] /<fr. con-cession, lat. concessio, ~onis

CONCÉSIE s.f. Îngăduinţă; cedare, renunţare benevolă (la ceva) în favoarea cuiva; concesiune (2) [în DN]. ♦ Figură de retorică constând din acordarea unei aprobări a poziţiei părţii adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu uşurinţă; epitropă. [Gen. -iei. / cf. fr. concession, lat. concessio].

CONCÉSIE s. f. 1. cedare, renunţare (la ceva) în interesul altuia. ♢ compromis. 2. figură retorică constând din acordarea unei aprobări părţii adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu uşurinţă; epitropă. (<fr. concession, lat. concessio)