CONCURÉNŢĂ, concurenţe, s.f. 1. Rivalitate comercială, luptă dusă cu mijloace economice între industriaşi, comercianţi, monopoluri, ţări etc. pentru acapararea pieţei, desfacerea unor produse, pentru clientelă şi pentru obţinerea unor câştiguri cât mai mari. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ♢ Expr. A face concurenţă cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, ţintind spre acelaşi scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ♢ Punct de concurenţă = punct de intersecţie a dreptelor concurente. – Din fr. concurence.

CONCURÉNŢĂ s. 1. întrecere, luptă, rivalitate. (~ între mai multe concerne.) 2. emulaţie, întrecere. (Există în şcoală o adevărată ~?)

concurénţă s. f., g.-d. art. concurénţei; pl. concurénţe

CONCURÉNŢ//Ă ~e f. 1) Luptă între două sau mai multe persoane (state, organizaţii) care urmăresc acelaşi avantaj sau acelaşi rezultat; concurs; întrecere; competiţie. 2) Ra-port între doi sau mai mulţi producători, comercianţi etc. care luptă pentru acapararea pieţei, a clientelei în vederea obţinerii unui profit maxim. [G.-D. concurenţei] /<fr. concurrence

CONCURÉNŢĂ s. f. 1. rivalitate între industriaşi sau comercianţi pentru acapararea pieţei, pentru obţinerea unor profituri cât mai mari etc. 2. întrecere, luptă pentru întâietate. 3. (biol.) relaţie interspecifică antagonistă în care două specii animale sau vegetale „luptă“ pentru aceleaşi resurse de mediu. 4. (mat.) proprietate a două ori mai multe drepte sau curbe de a avea un punct comun. o punct de ~ = punct de intersecţie a dreptelor concurente. (<fr. concurrence)

CONCURÉNŢĂ s.f. 1. Rivalitate, luptă între industriaşi sau între comercianţi pentru acapararea pieţei, pentru obţinerea unor profituri cât mai mari etc. 2. Întrecere, luptă pentru întâietate. ♢ A face concurenţă cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, urmărind acelaşi scop ca şi el. 3. (Mat.) Proprietate a trei sau mai multor curbe sau suprafeţe de a avea un punct comun. [Cf. fr. concurrence, it. concorenza].