CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intenţiilor sau dorinţelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier.

CONTRARIÁ vb. a şoca, a vexa, (fig.) a izbi. (M-au ~ cele auzite.)

contrariá vb. (sil. -ri-a-), ind. prez. 1 sg. contrariéz, 3 sg. şi pl. contrariáză, 1 pl. contrariém (sil. -ri-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. contrariéze; ger. contrariínd (sil. -ri-ind)

A CONTRARI//Á ~éz tranz. (persoane) A surprinde neplăcut prin vorbe şi prin fapte neaşteptate şi nedorite. [Sil. -ri-a] /<fr. contrarier

CONTRARIÁ vb. tr. a şoca, a surprinde neplăcut pe cineva (în contradicţie cu convingerile, aşteptările, dorinţa sau intenţia sa). (<fr. contrarier)

CONTRARIÁ vb. I. tr. A surprinde neplăcut pe cineva (făcând sau spunând ceva în contradicţie cu convingerile, aşteptările, dorinţa sau intenţia sa). [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. contrarier].