CONTRAVÉNŢIE, contravenţii, s.f. Călcare a dispoziţiilor unei legi, a unui regulament etc., care, având un grad redus de pericol social, este sancţionată cu o pedeapsă uşoară. [Var.: (înv.) contravenţiúne s.f.] – Din fr. contravention.

contravénţie s. f. (sil. -ţi-e), art. contravénţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. contravénţiei; pl. contravénţii, art. contravénţiile (sil. -ţi-i-)

CONTRAVÉNŢI//E ~i f. jur. 1) Infracţiune reglementară, care nu este pedepsită de legea penală, ci este sancţionată pe cale administrativă. 2) Amendă pentru comiterea unei astfel de infracţiuni. [Art. contravenţia; G.-D. contravenţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. contravention

CONTRAVÉNŢIE s. f. încălcare a dispoziţiilor unei legi, ale unui regulament etc., care se sancţionează cu o pedeapsă uşoară (amendă sau sancţiune administrativă). (<fr. contravention)

CONTRAVÉNŢIE s.f. 1. (Jur.) Violare a legii penale, pedepsită cu amendă şi închisoare pe termen scurt. 2. (P. ext.) Călcare a unei legi, a unei dispoziţii oficiale etc., care se sancţionează cu o pedeapsă uşoară (amendă sau recluziune de foarte scurtă durată). [Gen. -iei, var. contravenţiune s.f. / cf. fr. contravention, it. contravvenzione].