CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi şi argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-şi da seama, a recunoaşte că ceva este într-un anumit fel, a se încredinţa de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge).

CONVÍNGE vb. 1. a decide, a determina, a face, a hotărî, a îndupleca, (înv.) a îndemna, a pleca. (L-a ~ să vină.) 2. a (se) asigura, a (se) încredinţa, (înv.) a (se) pliroforisi, a (se) siguripsi. (Voia să se ~ cu ochii lui.) 3. a se încredinţa, (fig.) a se pătrunde. (S-a ~ de însemnătatea sfatului primit.)

convínge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. convíng, perf. s. 1 sg. convinséi, 1 pl. convínserăm; part. convíns

A SE CONVÍNGE mă convíng intranz. A ajunge să fie sigur (de ceva); a-şi da seama; a se încredinţa. /<lat. convincere

A CONVÍNGE convíng tranz. (persoane) A face să se convingă. /<lat. convincere

CONVÍNGE vb. I. tr. a face pe cineva să recunoască un lucru, să adopte o părere. II. refl. a se încredinţa de ceva. (<lat. convincere)

CONVÍNGE vb. III. tr. A face pe cineva prin probe, prin argumente etc. să recunoască adevărul sau să adopte o părere într-o anumită chestiune. ♦ refl. A-şi da seama, a se încredinţa că ceva este într-un anumit fel. [P.i. convíng, perf.s. -insei, part. -ins. / < lat., it. convincere, după învinge].