CORD¹, corduri, s.n. (Anat.) Inimă. – Din lat. cor, -dis.

CORD² s.n. Ţesătură specială care este formată din fire de urzeală bine răsucite şi foarte rezistente, iar firele din bătătură sunt subţiri şi rare. ♦ Ţesătură folosită pentru fabricarea anvelopelor. – Din fr. corde.

CORD³, corduri, s.n. Cuţit folosit în industria pielăriei pentru depilare. – Et. nec.

CORD s. v. inimă.

cord (anat., tehn.) s. n., pl. córduri

cord (ţesătură) s. n.

CORD³ ~uri n. Cuţit special folosit în pielărie pentru operaţiile de depilare. /Orig. nec.

CORD² n. 1) Ţesătură subţire şi rară cu urzeală din fire răsucite şi foarte rezistente. 2) Ţesătură specială folosită la fabricarea anvelopelor, curelelor de transmisie etc. /<fr. corde

CORD¹ ~uri n. Organ central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care asigură circulaţia sângelui în organism; inimă. Atac de ~. /<lat. cor, ~dis

CORD¹ s.n. Inimă. [< lat. cor].

CORD² s.n. Ţesătură cu urzeală formată din fire bine răsucite şi rezistente şi cu bătătura din fire subţiri şi rare. ♦ Ţesătură folosită la fabricarea anvelopelor. [< engl. cord – nume comercial].

cord, córduri, s.n. (înv.) spadă, sabie.