CTITORÍ, ctitoresc, vb. IV. Tranz. A întemeia, a funda o biserică, o mănăstire; p. ext. a pune bazele unei instituţii, unei asociaţii etc. – Din ctitor.

CTITORÍ vb. v. înfiinţa.

ctitorí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ctitorésc, imperf. 3 sg. ctitoreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ctitoreáscă

A CTITOR//Í ~ésc tranz. 1) (biserici, mănăstiri) A întemeia suportând cheltuielile; a fonda fiind ctitor. 2) fig. (instituţii, aşezăminte etc.) A face să ia fiinţă; a întemeia; a înfiinţa; a fonda. /Din ctitor